Porţiunea de drum dintre Simeria şi Petroşani este în lucru de şase ani

Porţiunea de drum dintre Simeria şi Petroşani este în lucru de şase ani
Peste 80 de kilometri de drum naţional dintre Simeria şi Petroşani, în judeţul Hunedoara, sunt în lucru de şase ani. Reabilitarea celor trei sectoare ale Drumului Naţional 66 are ca termen de finalizare luna mai a acestui an. Însă constructorii spun că nu mai toarnă niciun metru de astfalt până când Guvernul nu le dă banii pentru lucrările deja efectuate.
Lucrarea de lărgire şi reabilitarea a 80 de kilometri din DN 66 a demarat în 2003. După şase ani, şoferii care au drum pe aici sunt obligaţi să facă slalom printre gropi.
Primul termen de finalizare a lucrărilor a fost în 2006, însă
constructorii au obţinut mai multe prelungiri. Acum, noul termen este
luna mai a acestui an.
"După părerea mea, este un cerc vicios, scapă toţi. Când
constructorul a venit să lucreze, nu a dat bani statul. Când statul a
dat bani, nu mai este constructor", a declarat
Costel Avram, vicepreşedinte CJ Hunedoara.
Reprezentanţii Companiei Naţionale de Drumuri spun însă că nu banii sunt problema, deoarece reabilitarea este finanţată prin Banca Europeană de Investiţii.
Până când neînţelegerile se vor rezolva şoferii se vor chinui printre gropile de pe drumul naţional 66.
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














