Consiliul Internaţional al Muzeelor, filiala din România, va premia cea mai valoroasă expoziţie

Consiliul Internaţional al Muzeelor, filiala din România, va premia cea mai valoroasă expoziţie
Cea mai valoroasă expoziţie muzeală organizată în 2008 va fi premiată de Comitetul Naţional Român ICOM, cu ocazia "Zilei Internaţionale a Muzeelor", pe 18 mai, potrivit NewsIn.
Pentru acordarea acestui premiu, în sumă de 1.750 de lei, juriul va lua în considerare valoarea expoziţiei din punctul de vedere al originalităţii concepţiei muzeografice, calitatea muzeotehnică, valoarea culturală a exponatelor, informaţiile ştiinţifice susţinute de expoziţie, programul educaţional şi impactul la public.
Vor fi luate în considerare expoziţiile care, în perioada 1 ianuarie-31 decembrie, au fost expuse într-o instituţie membră a ICOM sau cel puţin unul dintre autorii concepţiei tematice este membru individual al ICOM.
"La ediţia trecută, câştigătoare a fost desemnată Maria Ordeanu, muzeograf la Muzeul Brukenthal din Sibiu, pentru o expoziţie care punea accentul pe legăturile culturale româno-britanice", a declarat pentru NewsIn, preşedintele Comitetului Naţional Român ICOM, dr. Virgil Niţulescu.
Înscrierile pentru această a zecea ediţie se vor face în perioada 10 aprilie-1 mai, urmând ca apoi juriul să stabilească expoziţia câştigătoare şi dacă se vor acorda una sau mai multe menţiuni.
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














