Circa 20 de răniţi, dintre care cinci grav, după ciocnirea a două feriboturi în Suedia

Circa 20 de răniţi, dintre care cinci grav, după ciocnirea a două feriboturi în Suedia
Aproximativ 20 de persoane au fost rănite, dintre care cinci grav, după ce două feriboturi s-au ciocnit, din cauza ceţii, în apropiere de coasta suedeză a Mării Baltice, au anunţat joi serviciile de urgenţă.
HSC Gotlandia II şi M/S Gotland, care făceau curse între portul Stockholm şi insula Gotland şi aveau 1.870, respectiv 95 de persoane la bord, s-au lovit în apropiere de portul Nynashamn.
"Cinci persoane au fost duse la spital. Între 10 şi 20 sunt rănite, dar nu grav", a declarat Henrik Nyman, purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă locale.
Siguranţa feriboturilor este un aspect sensibil în Suedia, după ce vasul MS Estonia s-a sufundat în 1994, provocând moartea a 852 de persoane.
Un martor aflat la bordul navei Gotlandia a declarat pentru Reuters că ciocnirea a avut loc pe neaşteptate. "Am simţit feribotul legănându-se destul de tare, ceea ce era ciudat ţinând cont de faptul că marea era foarte liniştită", a explicat Elinor Schang. "Am auzit un zgomot şi când ne-am intors am văzut geamurile, pereţii şi plafonul căzând. A trebuit să ne punem repede la adăpost", a adăugat ea.
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














