Poliţia Comunitară din Timişoara a anunţat, sâmbătă, că agenţii aflaţi la faţa locului au monitorizat pe toată perioada staţionării autobuzele şi microbuzele care au transportat persoane din judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, în număr de aproximativ 400.
Numerele de înmatriculare ale tuturor autovehiculele care au parcat pe trotuare sau pe spaţiul verde au fost notate de către agenţii comunitari, iar operatorii de transport îşi vor primi amenzile prin poştă. Amenda este cuprinsă între 1.500 şi 2.000 de lei.
"Noi am vrut să le acordăm acea autorizaţie prevăzută în Hotărârea de Consiliu Local 590 din 2006, care reglementează transportul public de persoane, dar nu au solicitat. Trebuie respectat oraşul Timişoara", a spus viceprimarul Sorin Grindeanu.
Şoferii autovehiculelor au fost îndrumaţi, în ceea ce priveşte traseul prin oraş, de către reprezetanţi ai PD-L, care îi aşteptau la intrările în oraş. Ei aveau staţii şi purtau geci portocalii. Mai apoi, şoferii spun că au fost îndrumaţi de către poliţişti înspre parcarea amenajată de Primăria Timişoara, în spatele stadionului "Dan Păltinişanu".
Microbuzele cu care au fost transportaţi susţinătorii lui Traian Băsescu aparţineau fie unor societăţi private, fie unor lanţuri de hipermarket-uri, iar de la Arad, spre exemplu, oamenii au venit cu autobuze ale societăţii de transport în comun. Pe unul dintre acestea era trecut însemnul de "autobuz şcolar".
Peste 10.000 de oameni s-au strâns, sâmbătă, în Parcul Rozelor din Timişoara, ca să participe la un miting electoral al PD-L, la care Traian Băsescu a ţinut un discurs.