"Câinii" au învăţat din nou să muşte. Dinamo s-a impus cu 3-1 la Iaşi

"Câinii" au învăţat din nou să muşte. Dinamo s-a impus cu 3-1 la Iaşi
Dinamo s-a impus cu scorul de 3-1, duminică, în deplasare, în faţa celor de la Poli Iaşi, într-un meci din etapa a 12-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Andrei Cristea (2) şi Adrian Cristea, pentru "câini", în timp ce gazdele au punctat prin Ignatov.
Debutul de meci a fost unul liniştit, fără ocazii de poartă, ba chiar cu execuţii demne de începători, cum a fost cea a lui Adrian Cristea care a vrut să şuteze la poartă dar a trimis mingea în aut.
A fost nevoie de un moment de sclipire al lui Claudiu Niculescu, coborât până la mijlocul terenului, care l-a văzut excelent pe Torje şi l-a lansat pe acesta cu o pasă foarte bună, iar tânărul mijlocaş dinamovist a tras după el doi oameni şi pe portarul Marc, pentru ca apoi să-i paseze lui Andrei Cristea, care a înscris din apropiere în poarta goală (19).
Nici după gol jocul nu s-a legat prea bine, iar avantajul "câinilor" a fost anulat în minutul 28, când Stojan Ignatov a profitat de faptul că a fost lăsat liber la marginea careului, la un corner, şi a marcat cu un şut de la 20 de metri, în stânga lui Dolha, care era "mascat".
Scorul pauzei a fost 1-1, iar la reluare Dinamo a mai punctat de două ori. Celălalt Cristea de pe teren, Adrian, şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor (58), după o fază creată tot de Torje şi Niculescu, iar Andrei Cristea a reuşit dubla (63) la o fază trasă la xerox cu cea de la prima reuşită, dar de această dată cu Alexe în rol de servant.
În ciuda faptul că Dinamo s-a distanţat, ieşenii nu au predat armele şi au insistat în atac, încercând să reducă din diferenţă, dar Straton a lovit bara (66), iar şuturile lui Balde şi Ignatov au fost scoase de Dolha şi Moţi, de pe linia porţii.
CASETA TEHNICĂ:
POLI IAŞI - DINAMO 1-3 (Ignatov 29 / Andrei Cristea 20, 61, Adrian Cristea 58)
Poli Iaşi: Marc - Mihajlov, Ad. Ilie (Buta 65), L. Munteanu, Pecnik (Costache 46) - Ignatov, Straton, Cr. Bratu - Bujor (Miclea 60), Balde, C. Constantin. Antrenor: Petre Grigoraş.
Dinamo: Dolha - Scarlatache, L. Goian, Moţi, Pulhac - Torje, N'Doye, Ad. Cristea, Boştină (L. Rus 72)- A. Cristea (Zicu 80), Niculescu (Alexe 59). Antrenor: Cornel Ţălnar.
Cartonaşe galbene: Pecnik 36, Cr. Bratu 74 / Scarlatache 76, Dolha 90
Arbitri: Alexandru Deaconu - Dragoş Iliescu, Eduard Crângaşu
Stadion: Emil Alexandrescu; Spectatori: 6.000.
Vezi aici cum s-a desfăşurat meciul Poli Iaşi - Dinamo, scor 1-3.
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














