Este vorba de 42 de pagini prin care contractul de explorare si împărţire a productiei încheiat de stat cu firma Sterling Resources devine acord de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare. Este o modificare care trebuia făcută conform legii petrolului din 2004.
Potrivit conţinutului, firma Sterling primeşte dreptul de exploatare imediat după pronunţarea verdictului de la Haga. Pană la acest verdict, firma canadiană avea dreptul să facă doar operaţiuni de explorare. Actul preciza foarte clar că statul nu plătea despăgubiri în cazul in care verdictul Curţii de la Haga nu era favorabil României. Tot în document se menţionează că firma Sterling primeşte prin concesiune perimetrele Midia şi Pelican timp de 30 de ani cu posibilitate de prelungire.
Potrivit premierului Emil Boc, contractul este foarte bine făcut şi nu poate fi uşor reziliat.
"Se spune aşa: În porţiunile din cadrul perimetrului XIII Pelican şi XV Midia, situate în zona Platoului Continental al Mării Negre, aflate în curs de delimitare între România şi Ucraina, titualrul, acesta este Sterling Resource, va efectua doar operaţiuni petroliere de explorare, până la data hotărârii definitive şi irevocabile a CIJ. După anunţarea deciziei, titularul va avea dreptul de a executa operaţiuni petroliere de exploatare în suprafeţele ce vor fi atribuite statului român", a arătat Emil Boc.
Contractul încheiat cu Sterling a fost suspendat în perioada 2003-2008, iar prin transformarea contractului de exploatare şi împărţire a producţiei în acord petrolier şi de concesiune compania nu mai împarte profitul cu statul român, ci plăteşte o redevenţă situată între 3,5 şi 13,5%.
VEZI AICI ANEXELE CONTRACTULUI
Midia Resources, firma despre care oficialii Agenţiei pentru Resurse Minerale au declarat că va deveni al treilea mare jucător de pe piaţa internă de gaze, a fost înfiinţată în 2007 cu un capital social minim de 200 de lei.
Din datele Registrului Comerţului, compania nu a avut niciodată angajaţi, administratori sau vreo cifră de afaceri. Midia Resources este deţinută de canadienii de la Sterling Resources.