Șoferul din Brăila, care a lovit mortal cinci persoane, a fost reţinut

Șoferul din Brăila, care a lovit mortal cinci persoane, a fost reţinut
Șoferul care pe 4 aprilie a intrat cu mașina într-un grup de persoane aflate într-o stație de autobuz din municipiul Brăila, accident în urma căruia cinci oameni au murit și alți doi au fost răniți, a fost pus joi oficial sub acuzație și reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, pentru ucidere din culpă, potrivit IPJ Brăila.
Având în vedere că nu se poate deplasa, fiind internat la Spitalul Județean de Urgență Brăila, în urma accidentului pe care l-a provocat, Marius Negoiță, în vârstă de 27 de ani, a fost audiat pe patul de spital.
Negoiță va fi prezentat vineri instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit rezultatelor probelor venite de la Institutul de Medicină Legală Iași, Marius Negoiță nu a consumat droguri în ziua producerii accidentului.
Rezultatele expertizei toxicologice efectuate de IML Iași infirmă astfel analizele preliminare făcute în ziua accidentului, la Unitatea de Primiri Urgențe Brăila, care arătau că șoferul consumase droguri. Potrivit specialiștilor, există posibilitatea ca aparatele să fi fost păcălite de faptul că șoferul lua medicamente pentru epilepsie, o boală pe care o ascundea de zece ani.
Citește și:
- 13:58 - Păcănelele, interzise într-un oraș din România: măsura, luată pentru combaterea dependenței jocurilor de noroc
- 10:12 - O femeie din Galați a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Fiul ei a fost găsit în stare gravă
- 09:59 - Pensionari lăsați fără bani în Constanța: o poștăriță a falsificat zeci de semnături și le-a furat pensiile oamenilor
- 14:18 - Cinci vehicule implicate într-un accident pe podul central din Oradea: o persoană a ajuns la spital
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














