Județul Iași, sub ape

Județul Iași, sub ape
Județul Iașul s-a aflat ieri sub cod portocaliu de precipitații, iar ploile căzute au inundat zeci de străzi în municipiu, dar și în alte localități din județ.
În oraș, au fost multe străzi unde nivelul apei depășea 50 de centimetri, circulația mașinilor fiind aproape imposibilă. Una dintre cauzele inundării străzilor este starea canalizării care nu permite acumularea unei mari cantități de apă într-un timp scurt.
Astfel, pe principalele bulevarde din Iași, dar și pe străzile mai intens circulate s-au format cozi, nervii șoferilor fiind puși serios la încercare. Nici pentru pietoni nu a fost o zi ușoară, traversarea străzilor fiind aproape imposibilă pentru aceștia.
O rupere de nori la Voinești a făcut ca în numai un sfert de oră ploile căzute să inunde și o parte din șosea. La Bordea, drumul spre Negrești a fost inundat. În comuna Șcheia, pompierii au fost nevoiți să intervină pentru a ajuta la scoaterea unui autoturism blocat pe drum. Principalele drumuri din satul Forăști, comuna ieșeană Gropnița și din comuna Movileni au fost inundate. De asemenea, drumul de la Bivolari la Iași a devenit impracticabil din cauza ploilor.
Detalii pe Realitatea de Iași
Citește și:
- 13:58 - Păcănelele, interzise într-un oraș din România: măsura, luată pentru combaterea dependenței jocurilor de noroc
- 10:12 - O femeie din Galați a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Fiul ei a fost găsit în stare gravă
- 09:59 - Pensionari lăsați fără bani în Constanța: o poștăriță a falsificat zeci de semnături și le-a furat pensiile oamenilor
- 14:18 - Cinci vehicule implicate într-un accident pe podul central din Oradea: o persoană a ajuns la spital
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














