Locale· 1 min citire

Femeie din Mexic, amendată pentru ședere ilegală în Covasna

7 ian. 2020, 15:21
Actualizat: 7 ian. 2020, 15:21
Femeie din Mexic, amendată pentru ședere ilegală în Covasna

Femeie din Mexic, amendată pentru ședere ilegală în Covasna

Articol scris de Corpaci Cristina

Polițiștii Biroului de imigrări Covasna au depistat o femeie de 33 de ani, din Mexic, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de ședere. Femeia a fost amendată cu 400 de lei, însă, pentru că este căsătorită cu un cetățean român, nu poate fi îndepărtată, se arată într-un comunicat al instituţiei.

“Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Covasna au organizat, la data de 06 ianuarie a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza judeţului Covasna. Cu această ocazie a fost depistată o tânără din Mexic, în vârstă de 33 ani, care a intrat legal pe teritoriul României în baza pașaportului și a acordului de desființare a regimului de viză pentru cetățenii mexicani, însă la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit țara și nici nu a făcut demersuri de obținere a permisului de ședere”, se arată în comunicat.

Femeia a fost îndrumată să se prezinte la sediului Biroului pentru Imigrări al judeţului Covasna cu documentele necesare pentru reglementarea situaţiei sale juridice.

Mai multe pe realitateadecovasna.net.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale