A câştigat 666 de milioane de lei la păcănele, dar nu primeşte banii

A câştigat 666 de milioane de lei la păcănele, dar nu primeşte banii
A crezut că s-a îmbogăţit când a văzut că aparatul de joc în care a băgat 20 de milioane de lei i-a dat un câştig de 33 de ori mai mare. Mai exact, 660 de milioane de lei vechi. Bucuria bărbatului din judeţul Mehedinţi nu a durat însă mult. Patronul i-a spus nu îi va da nici un ban pentru că a fost... o eroare.
De trei zile, Virgil Zăroniu (44 de ani) nu mai are linişte. A ”bătut” de zece ori drumul până la sala de jocuri din sat, să îi convingă pe patroni să-i dea banii câştigaţi la ”păcănele”. Nu a avut însă succes, iar acum a cerut ajutorul Poliţiei.
„Am jucat patru zile la rând, timp în care am pierdut mai bine de 20 de milioane de lei vechi. Într-un final, am dat o carte bună, apoi am dat un dublaj şi mi-a arătat aparatul că am câştigat 660 de milioane de lei. Am încercat să mai dau o dată şi nu a mai vrut aparatul. Atunci am mers la patronul magazinului şi i-am spus să-i anunţe pe cei care au aparatele, să vină să îmi dea banii. Au zis că este eroare şi nu mi-au dat nimic. Când eu bag milioane nu dă eroare, numai când trebuie să ne dea ei nouă este eroare?”, a spus, revoltat, jucătorul din Cerneţi, care încă îşi aşteaptă banii, scrie Click.ro.
Citește și:
- 13:58 - Păcănelele, interzise într-un oraș din România: măsura, luată pentru combaterea dependenței jocurilor de noroc
- 10:12 - O femeie din Galați a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Fiul ei a fost găsit în stare gravă
- 09:59 - Pensionari lăsați fără bani în Constanța: o poștăriță a falsificat zeci de semnături și le-a furat pensiile oamenilor
- 14:18 - Cinci vehicule implicate într-un accident pe podul central din Oradea: o persoană a ajuns la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














