Şoferii primesc un ajutor nesperat. Intersecţiile dificile vor fi rezolvate

Şoferii primesc un ajutor nesperat. Intersecţiile dificile vor fi rezolvate
Waze este o aplicaţie de navigaţie care reuşeşte aproape de fiecare dată să găsească rute mai puţin aglomerate pentru a ajunge la destinaţie într-un timp record, chiar dacă distanţa propriu-zisă de condus este de multe ori mai mare.
Potrivit Go4it, Waze este o aplicaţie indispensabilă pentru şoferii care trăiesc în oraşe mari, reuşind aproape de fiecare dată să găsească rute mai puţin aglomerate pentru a ajunge la destinaţie într-un timp record, chiar dacă distanţa propriu-zisă de condus este de multe ori mai mare.
Cu toate acestea, nu toţi şoferii sunt mulţumiţi de unele dintre rutele pe care Waze le oferă, întrucât uneori acestea pot părea bune doar în teorie, nu şi în practică.
Pe parcursul diverselor trasee stabilite de Waze, pot apărea diverse curbe la stânga în intersecţii fără semafoare, în care de obicei se crează aglomeraţie pe respectivul sens. De acum înainte, Waze va considera aceste locuri „intersecţii dificile” şi la va marca corespunzător. Cei care preferă modul în care funcţionează rutele din aplicaţie în acest moment, vor avea posibilitatea să o folosească ca şi până acum. Cei care ar prefera rute ceva mai liniştite, fără manevre complictate, vor putea să dezactiveze trecerea prin intersecţii dificile.
Citește și:
- 22:19 - Varză roșie sau verde? Un singur ingredient face diferența pentru intestin
- 08:45 - La Materia che Vive: Viggo Tailoring Spring Summer 2026
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 17:42 - Horoscopul săptămânii 27 aprilie – 3 mai 2026. Zodiile care dau lovitura la final de aprilie: bani, iubire și răsturnări de situație
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














