Irina Tănase, despre despărțirea de Dragnea: A fost cel mai dureros moment. Mi-a trimis, într-o noapte, un SMS

Liniu Dragnea s-a despărțit de Irina Tănase
Irina Tănase a vorbit despre despărțirea de Liviu Dragnea și i-a transmis un mesaj fostului lider PSD. Aceasta a povestit cum s-a terminat relația dintre ei. Potrivit ei, Liviu Dragnea ar fi părăsit-o prin intermediul unui SMS, apoi ar fi blocat-o pentru că ar suspecta că aceasta l-a înșelat. "Liviu este singurul bărbat pe care îl iubesc.", susține Irina.
„Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez. La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă. Mi-a trimis, într-o noapte, un SMS care conținea conversațiile pe care le-ați publicat și ulterior nu l-am mai putut contacta. Pesemne că m-a blocat”, a spus Irina Tănase, pentru cancan.ro.
„Mă doare că n-a avut încredere în mine și a hotărât să încheiem această poveste fără să-i pot dovedi că se înșală. Îl înțeleg însă. Este o persoană rănită, care a abandonat considerațiile raționale. Fiecare dintre noi poate trece printr-un asemenea moment. Când ne construim în minte anumite scenarii, când le alimentăm, ne e dificil să mai facem apel la logică.
Am însă răbdare și speranța că, într-o zi, mă va asculta și va înțelege că i-am fost credincioasă. Poate doar naivitatea mea m-a adus în fața acestei situații. Am crezut că persoanele apropiate, prietenii noștri comuni ne sunt alături și că nu sunt capabili de intrigi. Liviu este singurul bărbat pe care îl iubesc. Este singurul pe care l-am iubit în ultimii 8 ani. Nimeni nu a mai avut loc în sufletul meu și, dincolo de orgolii, cred că și el înțelege. Sufăr și bănuiesc faptul că și el este rănit. Nu poți să fi legat de o altă persoană vreme de 8 ani și să nu mai existe nici urmă de atașament”, a mai spus Irina Tănase.
Citește și:
- 22:19 - Varză roșie sau verde? Un singur ingredient face diferența pentru intestin
- 08:45 - La Materia che Vive: Viggo Tailoring Spring Summer 2026
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 17:42 - Horoscopul săptămânii 27 aprilie – 3 mai 2026. Zodiile care dau lovitura la final de aprilie: bani, iubire și răsturnări de situație
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














