UPDATE:
Procurorul general interimar, Bogdan Licu, unicul candidat pentru funcția de prim-adjunct al Parchetului General, a explicat, în timpul audierilor care se desfășoară la Ministerul Justiției, de ce nu a intrat în cursa pentru șefia instituției. Acuzat de jurnaliști că ar fi plagiat lucrarea de doctorat, Licu spune că nu și-a depus candidatura pentru procuror general al României pentru ”a nu afecta nici măcar conjunctural” imaginea instituției pe care o conduce.
Bogdan Licu a mai precizat că nu a avut niciodată calitatea de suspect sau inculpat în vreun dosar penal pentru plagiat, așa cum s-a susținut în presă, și că ancheta declanșată de Parchetul General pe această temă a avut la bază un denunț care nu l-ar fi vizat în mod direct.
Actualul procuror șef interimar al Parchetului General, Bogdan Licu, va susține, luni, la sediul Ministerului Justiției, interviul pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general, care va fi organizat de o comisie a Ministerului Justiției, el fiind singurul candidat pentru această funcție.
Potrivit anunțului Ministerului Justiției, Bogdan Licu va fi intervievat, luni, de la ora 10.00. Ulterior, de la ora 11.30, Maria Militaru va fi audiată pentru funcția de adjunct al procurorului general.
În prezent, Bogdan Licu ocupă funcția de șef interimar al Ministerului Public, din luna aprilie 2019. La acel moment, procuror-șef plin, Augustin Lazăr, și-a încheiat mandatul și s-a pensionat.
Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a declarat că mâine va anunța și propunerile sale din candidații înscriși până acum.