„Nu prea înțeleg cu cine să vorbesc și despre ce. Nu sunt sigur că președintele rus care apare uneori pe fondul unei cromatici de ecran verde este de fapt cel real. Nu prea știu dacă este în viață sau dacă el ia decizii, sau oricine altcineva ia decizii acolo. Nu am acest tip de informații.
Nu prea înțeleg cum poți să le promiți liderilor europeni un lucru, iar a doua zi să lansezi o invazie la scară largă a unei țări. Pur și simplu nu prea înțeleg cu cine avem de-a face. Când se vorbește de negocieri de pace, nu prea înțeleg cu cine.
Vorbim cu dumneavoastră acum: știți exact cine sunt eu, iar eu știu exact cine sunteți dumneavoastră. Există martori care atestă faptul că suntem în viață. Și chiar dacă vorbim despre lucruri diferite, putem ajunge la un consens. Mi se pare că Rusia ar trebui mai întâi să găsească pe `cineva` și apoi să sugereze ceva”, a declarat Zelenski, prin videoconferință, în fața liderilor politici și economici ai planetei, reuniți la Forumul de la Davos.
Reacția Kremlinului: Zelenski ar prefera ca Putin și Rusia să nu existe
La scurt timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că Zelenski „ar prefera ca nici Rusia și nici Putin să nu existe”.
„Este clar că atât Rusia, cât și Putin reprezintă o mare problemă pentru Ucraina de astăzi și pentru Zelenski. Din punct de vedere pur psihologic, Zelenski ar prefera ca nici Rusia și nici Putin să nu existe”, a declarat Peskov în timpul unei conferințe cu presa.
„Cu cât mai repede regimul ucrainean își va arăta disponibilitatea de a lua în considerare cererile Rusiei – care vor fi realizate într-un fel sau altul – cu atât mai repede se va termina totul și cu atât mai repede poporul ucrainean va începe să se recupereze din tragedia pe care regimul de la Kiev a pus-o în scenă”, a susținut Peskov.