”Am identificat exact o patologie a valvei aortice, care se numeşte insuficienţă aortică. Există o singură soluţie pentru corectarea acestei probleme, adică substituirea valvei aortice”, a declarat medicul personal al fostului prim-ministru, Alberto Zangrillo.
Berlusconi, în vârstă de ani, a fost internat în spital la începutul săptămânii cu o insuficienţă cardiacă periculoasă. Zangrillo a menţionat că politicianul se va recupera complet în cel mult o lună.
Unul dintre cei mai bogaţi italieni, Silvio Berlusconi a condus executivul timp de mai bine de nouă ani, fiind unul dintre cei mai longevivi prim-miniştri din Peninsulă. Berlusconi s-a propulsat în cea mai importantă funcţie politică cu ajutorul imperiului său media. Însă, acesta a fost condamnat, în urmă cu trei ani, pentru fapte de corupţie, însă a scăpat de închisoare ca urmare a vârstei înaintate, fiind obligat să presteze muncă în folosul comunităţii.