O fotografie a camionetei, cu abţibildurile firmei lui Mark Oberholtzer nedezlipite, a fost circulată intens pe reţelele de socializare şi a devenit viral, ceea ce a dus la mii de telefoane sâcâitoare pentru instalator, arată CNN, citat de Ziare.com.
"Până la sfârşitul zilei, la biroul lui Mark, pe telefonul de serviciu al lui Mark şi pe telefonul personal al lui Mark fuseseră date peste 1.000 de telefoane din toată ţara", argumentează avocatul lui Oberholzer în documentele depuse la tribunalul din Harris County, Texas. "Aceste apeluri erau în genere de hărţuire şi conţineau nenumărate ameninţări cu violenţă, distrugere a proprietăţii, rănire şi chiar moarte", susţine avocatul.
Oberholtzer susţine că situaţia nu ar fi avut loc dacă reprezentanta Ford ar fi îndepărtat abţibildurile înainte de a revinde camionetă. Problema vehiculelor occidentale care ajung în Orientul Mijlociu în mâinile militanţilor nu este nouă. Trezoreria SUA a solicitat lămuriri de la Toyota, după ce multe vehicule ale sale au ajuns la militanţi.
Jihadiştii au o predilecţie pentru Toyota, însă şi alte mărci sunt binevenite - precum Ford-ul F-250 al lui Oberholtzer.
Nu este foarte limpede cum a ajuns maşina la jihadişti. Instalatorul a dus maşină la AutoNation Ford Gulf Freeway în octombrie 2013, pentru a profida de sistemul buy-back, şi a luat un Ford F-250. Înainte de a pleca, a încercat să dezlipească abţibildurile companiei de pe camionetă, însă un angajat al reprezentanţei l-a oprit, pe motiv că va strică vopseaua de pe maşină. Oberholtzer a primit asigurări că reprezentanta va îndepărta înainte de vânzare autocolantul. Maşina a fost vândută la licitaţie în noiembrie 2013 şi a fost transportată din Houston în Mersin, Turcia, în decembrie.
Un an mai târziu, maşina a apărut într-o fotografie postată de Caleb Weiss, colaborator la Long War Journal. În imagine, militanţii jihadişti deschid focul din camioneta lui Oberholtzer, care are încă logoul firmei pe caroserie. Fotografia a fost preluată de site-urile de ştiri şi a dus la situaţia în care Oberholtzer a fost sunat de mii de oameni.
Oberholtzer a fost nevoit să îşi închidă temporar afacerea şi să plece din oraş, ceea ce i-a provocat pierderi financiare, şi a primit "vizite" din partea Departamentului de Securitate Internă şi FBI.