„Rezultatul scrutinului de ieri reflectă profunda criză de încredere din societatea noastră. Lipsa încrederii între cetățeni și politicieni. Lipsa încrederii între cei care beneficiază de creșterea economică și cei blocați în nenumăratele pungi de sărăcie răspândite peste tot în țară, dar și în diaspora. Este o prăpastie care s-a adâncit între cetățeni și stat, între oameni și cei care îi reprezintă. Rezultatul este consecința directă a politicii cinice, clientelare practicate de principalele partide, tot mai fățiș în ultima vreme, într-o atmosferă de impunitate, sub privirea indiferentă a Președintelui Iohannis”, scrie fostul prim-ministru al României pe rețeaua de socializare.
Cioloș mai spune că oamenii din spatele independentului Călin Georgescu au exploatat doar faliile sociale create în timp.
„Cei din spatele lui Georgescu nu au făcut decât să exploateze abil aceste falii sociale, create de-a lungul anilor. Dar ar fi fost un astfel de scenariu posibil azi în Polonia, în țările baltice, in Finlanda? Mă îndoiesc. Călin Georgescu dă târcoale politicii românești de multă vreme. Nu e nici nou, nici proaspăt. Încă din 2015, în timpul formării guvernului tehnocrat, a încercat, prin diverse canale, să dea din coate pentru Ministerul Mediului.
În final, și-a găsit locul în AUR, unde a găsit teren fertil și, probabil, acum a profitat de slăbiciunile lui Simion, care a fost lăsat din brațe de tutorii lui pentru că nu era suficient de productiv”.
Cioloș dă vina pentru tot ce s-a întâmplat la scutinul din 24 noiembrie pe politicienii de vârf ai României și spune că aceștia nu trebuie lăsați să scape pentru ce au făcut.
„Nu avem voie să îi lăsăm să scape de responsabilitate aruncând vina doar pe TikTok. Au contribuit în egală măsură la acest rezultat și contraselecția din interiorul partidelor, izolarea elitelor politice între zidurile ridicate cu fonduri publice și apărate de televiziunile de casă. Campania aceasta a ratat temele relevante din societate, iar partidele și candidații au lăsat culoar liber unor personaje sinistre.
Din păcate, și o spun cu regret, nu cred că partidele politice sau clasa politică actuală sunt capabile să rezolve această criză de încredere care a permis apariția unui Georgescu astăzi și care va deschide ușa pentru alte fenomene similare în viitor. E nevoie de o reformă profundă a partidelor politice. Nu știu dacă e și posibilă. Dar e nevoie de mai mult, de altceva, de un alt mod de a face politică, transparent, cu onestitate, în interesul cetățenilor”.
În finalul mesajului, Dacian Cioloș asigură că nu îi va da votul său lui Călin Georgescu.
„Evident că o susțin pe Elena Lasconi și pentru alegerile din 8 decembrie”, a conchis el.