Hidrologii au emis, joi, o atenționare Cod galben de inundații, ce vizează până la miezul nopții râuri din cinci județe.
Care sunt râurile vizate
Potrivit hidrologilor, între orele 10:00 - 00:00, se vor semnala scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide, creșteri de debite și de niveluri, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție, pe râurile din bazinele hidrografice:
Ialomița - bazin amonte S.H. Moroeni și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Moroeni - amonte S.H. Băleni,
Cricovul Dulce (județele: Dâmbovița și Prahova),
Prahova - bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Prahova și Ialomița).
Fenomene hidrologice similare sunt prognozate în același interval și pe râurile din Dobrogea, de pe raza județelor Constanța și Tulcea.