Zi cu ghinion pentru un bărbat din Târgu Jiu: Bătut de agenții de pază și amendat de polițiști. Află MOTIVUL

Poliția, în acțiuni la un bar din Târgu Jiu
Scene incredibile într-un bar din Târgu Jiu! Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost bătut de agenţii de pază deoarece a refuzat să poarte masca sanitară de protecţie.
Potrivit poliţiştilor, bărbatul s-a ales şi cu o amendă pentru nerespectarea măsurilor sanitare de prevenire a răspândirii COVID-19.
Agenţii de pază sunt, la rândul lor, cercetaţi de oamenii legii.
„A fost vorba despre o agresiune împotriva unui barbat de 36 de ani, din Târgu Jiu, asupra căruia au fost exercitate acte de violenta de către doi agenți de paza și protecție, în timp ce acesta se afla în fata unui local public de pe strada 1 Decembrie 1918. Victima nu a solicitat prezenta ambulantei pentru acordarea de ingrijiri medicale. În cauză s a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă. Barbatul de 36 de ani a fost sanctionat de catre politisti, cu amendă de 500 de lei pt nepurtarea măștii de protecție, acesta fiind și motivul conflictului cu agenții de pază”, transmit poliţiştii gorjeni, potrivit realitateadegorj.net.
Citește și:
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














