Vladimir Putin, sfidat de liderul kazah: "N-o să ne plecăm la picioarele Kremlinului"

Proteste în Kahastan - arhiva Foto/Profimedia
Preşedintele kazah Kassim-Jomart Tokaiev a declarat, la televiziunea rusă de stat, că ţara sa nu trebuie “să se plece la picioarele” Kremlinului și că nu are de gând să încalce sancţiunile occidentale impuse Rusiei din cauza invaziei acesteia în Ucraina.
Liderul kazah a mai afirmat că Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), şi nu Rusia, a trimis un contingent limitat în Kazahstan pentru a ajuta la calmarea revoltelor din ianuarie, cu care s-a confurntat fosta republică sovieitică.
“Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, CSTO s-a manifestat prin trimiterea unui contingent limitat în Kazahstan. Aş dori să subliniez, nu Rusia, ci CSTO. În Rusia, unii oameni denaturează întreaga situaţie, susţinând că Rusia a salvat Kazahstanul, iar acum Kazahstanul trebuie să servească pentru totdeauna şi să se plece la picioarele Rusiei. Eu cred că acesta este un raţionament complet nejustificat. Este vorba de CSTO, unde Kazahstanul este un participant activ.
Totodată, preşedintele kazah a mai afirmat că ţara sa nu intenţionează să încalce sancţiunile occidentale impuse Rusiei din cauza invaziei acesteia în Ucraina, potrivit Kaztag.kz.
Revoltele din ianuarie au început în momentul în care mii de manifestanţi au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva creşterii preţurilor la gaze în republica din Asia Centrală, iar președintele Tokaiev, după ce a declarat stare de urgenţă, a fost nevoit să ceară ajutorul CSTO pentru a înăbuşi protestele din întreaga ţară, despre care a spus că sunt conduse de “bande teroriste”.
Citește și:
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














