La data de 27 octombrie 2023, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați pe drumurile publice din comuna Voinești, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Bârlad. Bărbatul a prezentat pentru control un permis de conducere emis de autoritățile statului polonez, care a fost imediat reținut pentru verificări. Totodată, întrucât emana și o puternică halenă alcoolică, bârlădeanul aflat la volanul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta fost condus la Serviciul Municipal de Urgență Bârlad, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Urmare a cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că permisul de conducere, prezentat de bărbatul cercetat, este contrafăcut, bărbatul neavând eliberat permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
«La data de 11 ianuarie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana au reținut bărbatul cercetat, pe o perioadă de 24 ore. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, față de acesta fiind luată măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere, “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, “fals” și “uz de fals”», a precizat inspectorul principal de poliție Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Polițiștii vasluieni atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive: Nu vă urcați la volan dacă ați consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice! Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor. Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.