Potrivit unui comunicat de presă al Penitenciarului Galaţi, Vasile Cornel, în vârstă de 27 de ani, a evadat, sâmbătă, în jurul orei 15:20, din interiorul Penitenciarului Galaţi, tânăru fiind condamnat definitiv la un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire.
Pentru prinderea deţinutului evadat, au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, şi anume blocarea căilor de acces - posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din angajaţi ai Penitenciarului Galaţi, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie Galaţi, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Galaţi si Polţtia de Frontiera.
De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus o anchetă administrativă, care să stabilească circumstanţele în care a evadat deţinutul.
Conform documentului citat, tânărul are 1,68 metri înălţime, structură atletică, faţa ovală, ten deschis, frunte mijlocie, păr şaten închis, ochi căprui, nas rectiliniu, este tuns scurt şi are barba rasă. În momentul evadării purta un tricou negru, pantaloni negri şi adidaşi albi.
Sursa: mediafax.ro