Pe aceste rute, mai mulţi copaci au cedat sub greutatea gheţii, astfel că s-au prăbuşit pe firul de contact, ceea ce a întrerupt alimentarea cu energie electrică a locomotivelor.
"Personalul feroviar este deja pe teren şi acţionează într-o primă etapă cu drezine pantograf pentru tăierea şi îndepărtarea copacilor prăbuşiţi. Apoi se va interveni cu personal specializat pentru înlocuirea componentelor avariate, restabilirea alimentării firului de contact şi efectuarea reglajelor la catenară. Pe sectorul Bucureşti - Lehliu, sector care are două fire de circulaţie, trenurile vor tranzita zona prin cuplarea unei locomotive Diesel la fiecare garnitură, până la finalizarea lucrărilor de intervenţie, care se vor desfăşura alternativ pe cele două fire. Tracţiunea Diesel este realizată cu două locomotive ale operatorului naţional CFR Călători", a explicat Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR Infrastructură, conform mediafax.ro.
Pe raza Regionalei CF Craiova, deoarece secţia de cale ferată Valea Albă - Drobeta Turnu Severin Mărfuri are un singur fir de circulaţie, trenurile care tranzitau zona au fost oprite în gările de pe traseu. Măsura va fi menţinută în toată perioada necesară desfăşurării intervenţiilor pentru tăierea, îndepărtarea copacilor şi restabilirea alimentării cu energie electrică a firului de contact.
"În condiţii speciale se circulă în continuare la intrarea în Capitală, pe sectorul Buftea - Periş - Crivina, unde se înregistrează fluctuaţii de tensiune în linia de contact şi implicit întreruperi de alimentare cu energie electrică a locomotivelor", au adăugat Brânzan.
Astfel, două trenuri care trebuiau să ajungă la Bucureşti au câte o întârziere de 180 de minute: R 7032 de la Urziceni trebuia să ajungă la ora 6.06, iar IR 1822 de la Arad la 6.16.
În plus, o întârziere de 110 minute avea, la ora transmiterii ştirii, IR 1596 de la Timişoara, care trebuia să ajungă în Capitală la ora 8.25.
Alte întârzieri de peste o oră mai sunt pentru trenurile care trebuie să ajungă la Bucureşti de la Vatra Dornei Băi (IR 1654), Constanţa (IR 1586), Craiova (1594), Ploieşti Sud (1552), şi Satu Mare (1742).
În plus, trenurile care trebuie să plece din Capitală au început să le fie reprogramată plecarea, cea mai importantă fiind de 65 de minute pentru IR 1586 către Braşov.
De asemenea, trenul IR 1581 de la Bucureşti care ar trebui să ajungă la Constanţa la ora 9.27 are anunţată o întârziere de 60 de minute.