Tragedie pe DN 6 în Caraș-Severin: un mort și doi răniți grav după un impact devastator cu un TIR

Tragedie pe DN 6 în Caraș-Severin: un mort și doi răniți grav după un impact devastator cu un TIR
Un grav accident de circulație s-a produs în noaptea de joi spre vineri, pe Drumul Național 6, în apropiere de localitatea Topleț, județul Caraș-Severin.
Un autoturism condus de un tânăr de 19 ani a pătruns pe contrasens într-o curbă periculoasă, lovindu-se frontal de un TIR. În urma impactului, mașina a fost cuprinsă de flăcări, iar unul dintre pasageri a fost găsit carbonizat.
Ce au anunțat oamenii legii?
Potrivit primelor informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, accidentul s-a produs în afara localității Topleț, pe sensul de mers Orșova–Caransebeș. Autoturismul, condus de un tânăr din localitate, ar fi derapat într-o curbă la stânga, ajungând pe sensul opus de mers, unde s-a ciocnit violent cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă.
În urma coliziunii, autovehiculul a luat foc. Din nefericire, unul dintre pasagerii aflați în interior nu a mai putut fi salvat și a fost găsit carbonizat de echipele de intervenție. Șoferul și un alt pasager au fost răniți grav și transportați de urgență la spital. Identitatea celor doi pasageri urmează să fie stabilită oficial.
Conducătorul TIR-ului, un cetățean turc, a fost testat pentru consumul de alcool și substanțe interzise, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Polițiștii desfășoară în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii tragediei. Dosarul a fost deschis pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Citește și:
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














