Procurorii au identificat 36 de avize emise în perioada 2019-2022.
”În cuprinsul actului de sesizare se reţine că inculpatul (Valentin H.) în calitate de pădurar la Ocolul Silvic Muntele Mare, în perioada 18.12.2019 – 26.07.2022, a încălcat dispoziţiile art. 40 din OUG 59/2000, respectiv a emis un număr de 36 de avize de însoţire primare de material lemnos în beneficiul său şi al soţiei, în calitate de pădurar la Ocolul Silvic Muntele Mare SRL, având calitatea astfel de funcționar public.
Toate acestea, în condițiile în care interesele sale patrimoniale şi ale soţiei puteau influenţa deciziile pe care trebuia să le ia în exercitarea funcţiei de pădurar, întrucât fondul forestier se afla în paza sa, totodată inventariind materialul lemnos, emiţând avize de însoţire şi fiind beneficiarul materialului lemnos alături de soţie, în unele situaţie chiar făcând transportul, materialul lemnos fiind comercializat de către inculpat către diverşi clienţi de pe raza județelor Alba, Mureş şi Cluj”, se precizează în dosarul penal, citat de Realitatea de Alba.
Cele 36 avize de însoţire primare au fost emise din fondul forestier proprietate a Composesoratului Segagea – Orăşti – Poşaga de Sus, a Parohiei – Catolică Poşaga de Sus Segagea, a Parohiei Ortodoxe Sagagea Poşaga, respectiv proprietate a inculpatului şi a soţiei acestuia. Fondul forestier din care au fost emise cele 36 avize se afla în paza pădurarului.
Pentru a scăpa cu o pedeapsă ușoară, ceea ce îi va permite să rămână pădurar, bărbatul a încheiat un acord de recunoaștere cu procurorii, care a fost admis de Judecătoria Câmpeni în 14 martie 2023.
Bărbatul a fost condamnat la 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane. S-a dispus amânarea aplicării pedepsei stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.