Sondaj CURS arată că PSD se menţine pe primul loc în preferinţele electoratului, cu scorul de 39%, dar cu 3% mai puţin faţă de valorile indicate de sondajul CURS din ianuarie. Şi la vremea respetivă, partidul lui Liviu Dragnea avea o scădere de 1% faţă de noiembrie 2017 şi de 3,5% faţă de scorul de la alegerile din 2016.
Şi PNL a scăzut în sondaje, de la 27% în ianuarie la 25% la începutul lui mai. Pentru liberali, procentul din iarnă era similar celui obţinut în sondajul CURS din noiembrie.
ALDE, partenerii de guvernare ai PSD, ar obţine 8% din voturi, cu 1% sub procentul din ianuarie, dar cu 2% peste cel din noiembrie 2017.
USR este în uşoară creştere faţă de scorul din precedentul sondaj CURS, de la 5% la 6%.
De asemenea, UDMR se menține la 6%, în timp ce PMP-ul lui Traian Băsescu se menține la 5%, limita pragului electoral pentru intrare în Parlament.
Surpriza sondajul CURS vine din partea celor doi foşti premieri şi a partidelor pe care le conduc. Atât Victor Ponta și Pro România, cât şi Dacian Cioloș, cu Mişcarea România, au ajuns la 3%, fiecare în creştere cu 1% faţă de precedentul sondaj CURS.
Conform sondajului, peste 60% dintre respondenți au o opțiune de vot cristalizată pentru alegerile parlamentare.
Studiul a avut loc în perioada 27 aprilie – 8 mai, pe un eșantion național de 1067 de persoane, având o eroare statistica de +/- 3%, la un nivel de încredere de 95%.