Partidul Naţional Liberal, organizaţia judeţeană Cluj, a angajat o companie abia înfiinţată pentru a efectua un sondaj de opinie la Gherla. Iar această companie a încercat, potrivit informaţiilor noastre, să influenţeze respondenţii. S-a folosit metoda CATI (interviu telefonic asistat de calculator). Cei care au spus că ar dori să voteze cu candidatul PSD, Ioan Neselean, au fost luaţi la rost, iar cei care l-au preferat pe reprezentantul PMP, Vlad Bărbos, au fost informaţi că acesta este „traseist". Singura opţiune corectă era actualul primar, liberalul Marius Sabo.
Convorbirea cu o operatoare a fost înregistrată de unul dintre respondeţi. "Bărbos a trecut pe la mai multe partide, PDL, PNL, PMP, urmărind să obţină funcţii politice cu price preţ. Cum apreciaţi atitudinea lui traseistă?", este întrebarea operatoarei.
„Partea în care îl face pe un candidat traseist nu este în regulă. Este clar o încercare de manipulare. Scopul este evident: dorinţa de a obţine avantaje electorale", a afirmat un sociolog consultat de ZIUA de CLUJ.
Firma care face sondajul se numeşte Red Vision SRL şi este deţinută de Cosmin Florin Mihălţan, care este şi administratorul societăţii, respectiv de Kis Szabolcs. Potrivit Monitorului Oficial, firma s-a înfiinţat în 31 iulie 2015 şi are ca obiect de activitate „acţiuni de studiere a pieţei şi sondare a opiniei publice". Operatoarea a afirmat în discuţie că lucrează pentru „Centrul de analiză Red Corp", iar Mihălţan se prezintă ca general manager Red Corp Research&Communication Services.
„Pot să confirm că Red Vision SRL are contract cu PNL. Obiectul contractului este efectuarea de către prestator în favoarea beneficiarului a următoarelor servicii: un sondaj de opinie în municipiul Gherla pe un eşantion de minim 1000 de respondeţi", au precizat surse liberale.
Citeşte mai mult pe ZIUA DE CLUJ