"O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee", se arată într-un comunicat al ministerului, remis Agerpres.
Pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizaţia socială minimă, ei opt opta pentru aceasta din urmă. Pensionarii care nu optează în termenul de trei luni rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivităţii, explică ministerul.
"Din 2021, nu o să mai existe niciun pensionar care să aibă stagiul de cotizare mai mic de 15 ani, aşa cum există la ora actuală. Astfel, aceştia vor rămâne la pensia minim garantată de 640 de lei", mai spun oficialii ministerului.
Cât este pensia minimă acordată de stat
În ceea ce priveşte pensia minimă, aceasta se va diferenţia în funcţie de vechimea în muncă. Astfel, în formula actuală, toţi pensionarii primesc o pensie minimă de 640 de lei, chiar dacă au cotizat 13 ani, 19 ani sau 35 de ani, iar, în 2021, pensia minimă ar fi fost de 853 de lei.
Însă, conform noii formule de calcul, la o vechime de minimum 15 ani, pensionarul primeşte 45% din salariul minim brut şi 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus. Se ajunge astfel la departajări clare, în funcţie de numărul de ani lucraţi: cel cu 13 ani primeşte o pensie de 1.032 lei în 2021, cel cu 19 ani - 1.176 lei, iar cel cu 35 de ani vechime - 1.560 lei.