„Trebuie să mergem pe firul istoriei recente. Pe data de 5 octombrie, Comisia Europeană dă un regulament prin care este obligatoriu ca, la data de 1 ianuarie 2023, cele 26 de state europene pot să impoziteze cu minim 35 la sută, cu maxim 95 la sută, toate companiile din energie, gaz, petrol şi la alegerea statului respectiv, sistemul bancar, respectiv sistemul de telefonie mobilă. Doar două state au ales să impoziteze compania de telefonie mobilă şi din zona de banking, Cehia şi Ungaria. Restul statelor membre au ales să impoziteze strict zona de energie care a avut profituri foarte mari în acest an. Mimimum 35 la sută, 14 state au ales această modalitate, dar alte state au ales 95-85-75 la sută. România merge pe o zonă mediană şi alege un procent care nu este nici cel mai mic, nu este nici cel mai mare dintre acestea. A veit în plus ca, în cazul în care companiile care sunt impozitate investesc o parte din profit, li se returnează o parte din taxa respectivă, adică 75 la sută din taxă. E o problemă pe care încercăm de vreo 3-4 săptămâni să o desluşim”, a declarat Rareş Bogdan.
„5 state europene până la această oră, și Ministerul de Finanțe spunea că transmpunerea se face printr-o ordonanță să adopte codul CAEN, au ales să nu transpună prin codul CAEN, ci la modul general. Este o chestiune falsă, neadevărată, la care trebuie să răspundă Ministerul Finanțelor. Sunt obligați să iasă cu lămuriri pentru români. Sunt 82 de companii, doar cele mici plătesc aceste taxă, iar marile scapă, ca OMV Petrom, care a avut neobrăzarea să dea și un comunicat să spună că vor plăti această taxă în Austria.
Mă interesează ca oricine e acolo să vină cu lămuriri pentru a nu exista suspiciuni că statul român este incapabil să ia taxe de la marile companii sau că se fac jocuri ascunse.
Regulamentul, dacă nu era transpus, România intra în infringement. Era o obligație a UE”, a spus Rareș Bogdan, luni seara, la Realitatea PLUS.
Subiectul va fi discutat luni, în ședința coaliției de guvernare.