Agenţia de achiziţii a atribuit un contract de producţie şi livrare către COMLOG, o societate mixtă între Raytheon şi MBDA, a precizat alianţa militară transatlantică într-un comunicat, adăugând că producţia europeană a rachetelor va fi extinsă.
"Achiziţia multinaţională consolidată, în spiritul Iniţiativei europene de scut aerian (ESSI), oferă economii de scară şi sprijină extinderea capacităţii de producţie pentru noile rachete GEM-T pentru a satisface cererea în creştere", a adăugat NATO în comunicat.
România a operaţionalizat primul sistem antirachete PATRIOT în luna noiembrie România a operaţionalizat primul sistem din cele patru primite la data de 15 noiembrie 2023. În total, ţara noastră a cumpărat şapte sisteme, cu 4 miliarde de euro. Sistemele PATRIOT sunt folosite pentru apărarea aeriană împotriva rachetelor, aeronavelor şi dronelor. În Ucraina, PATRIOT a fost singurul sistem care a doborât rachete ruseşti hipersonice Kinzhal, despre care Putin declara că sunt invincibile. România are patru sisteme PATRIOT, ultimele două au sosit în 2023. Primul sistem PATRIOT a fost recepţionat în 2020, al doilea a fost livrat, conform graficului agreat, în cursul anului 2022 şi a finalizat testarea de acceptanţă şi recepţia în luna decembrie. Livrarea sistemelor al 3-lea şi al 4-lea PATRIOT a început în cursul anului 2022, testarea şi recepţionarea lor a fost finalizată până la sfârşitul lunii aprilie.
Un sistem de rachete PATRIOT cuprinde mai multe lansatoare, un sistem radar, o staţie de control al focului, elemente de logistică şi comandă şi acoperă o rază de 150 de km, funcţie de interceptoarele folosite, putând doborî rachete balistice, aeronave, drone etc. Achiziţionarea sistemelor PATRIOT a fost stabilită prin Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”.
Documentul prevede atribuirea contractelor Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru achiziţionarea a şapte sisteme de rachete sol-aer PATRIOT configuraţia 3+, din producţia curentă (noi), respectiv a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanţă, muniţiei necesare, pachetului de suport logistic iniţial şi a serviciului de instruire, a echipamentelor criptografice şi cu regim special.
România a achiziţionat cea mai modernă configuraţie hardware şi software de sisteme PATRIOT aflate în serviciu, testată în luptă, capabilă să angajeze toate tipurile de ameninţări aeriene actuale.