"Astăzi, la 74 de ani de la eveniment, de sărbătoarea Bobotezei anului 2014, vă invităm să vizionați acest scurt film, o însemnată mărturie istorică.Filmul a fost realizat cu opt luni înainte de plecarea definitivă din România a Regelui Carol al II-lea, în septembrie 1940.
Majestatea Sa Regele Mihai I nu și-a mai văzut, de atunci încoace, niciodată tatăl. Cel de-Al Doilea Război Mondial începuse cu numai patru luni în urmă, la 1 septembrie 1939. A fost să fie cea mai răspândită conflagrație din istoria umanității, implicând 100 de milioane de combatanți din 30 de țări ale lumii. Numărul victimelor acestei orori a secolului al XX-lea (nu singura) sunt estimate a fi între 50 și 85 de milioane", a scris Principele Radu al României pe blogul său.
Acesta a mai spus că filmul are o semnificație puternică. "Privind imaginile, se poate înțelege ceva din dramatismul și suferința acestei părți de lume în care trăiesc români. Pelicula arată, de asemenea, indestructibila legătură identitară, culturală, istorică și geopolitică dintre cele două țări românești, separate astăzi politico-administrativ", a mai scris Principele Radu al României.