PSD nu mai depune o moţiune de cenzură, ci trei simple
PSD nu mai depune o moţiune de cenzură, ci trei simple
Moţiunea de cenzură a căzut, dar urmează alte trei. De această dată însă, este vorba de moţiuni simple. Cel puţin aşa ameninţă social-democraţii.
Ieri, parlamentarii PSD nu au votat nici moţiunea de cenzură a democraţilor şi nici s-au grăbit să anunţe propria lor moţiune de cenzură. Nu este momentul oportun, au explicat liderii PSD. Ne aşteaptă alegerile europarlamentare în toamnă, plus un summit NATO anul viitor şi este nevoie de stabilitate, a explicat, printre altele, vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu.
În aşteptarea momentului oportun pentru o moţiune de cenzură, liderii PSD pregătesc în schimb trei moţiuni simple, moţiuni a căror adoptare nu implică nici căderea Guvernului şi nici a ministrului vizat de criticile parlamentarilor. Social-democraţii spun că moţiunile simple vor viza domeniile cu probleme: sănătatea, agricultura şi justiţia.
Liderii PSD s-au abţinut să mai ofere alte detalii despre moţiuni. Rămâne de văzut dacă vor fi până la urmă iniţiate în această sesiune parlamentară sau în viitoarea sesiune, la toamnă.
Citește și:
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














