Decizia ca directorul școlii „Miron Costin” din Bacău să fie demis a revoltat profesorii, care au protestat în fața unității de învățământ.
„Revocați demiterea” și „Ne vrem profesorul înapoi” - sunt doar câteva dintre mesajele de susținere pentru directorul Andrei Enache.
Potrivit autorităților, directorul ar fi încercat să mușamalizeze totul și, între timp, ar fi intrat în concediu medical. Mai mult, în urma anchetei, Inspectoratul Școlar Județean Bacău spune că petrecerea ar fi avut loc la ora 10:20, în timpul orei de curs, nu în pauza mare așa cum a declarat directorul.
Părinții i-au adus tort, o interpretă de muzică populară, fotografi și cameramani. La final, minorul a primit o sticlă de șampanie. Filmarea cu întregul eveniment a apărut în mediul online, dar a fost ștearsă în scurt timp. La vederea imaginilor pe internet, părinţii celorlalţi copii s-au revoltat și s-au plâns conducerii şcolii.
Părinții copilului au fost convocați la școală, pentru explicații. Potrivit informațiilor din presa locală, tatăl elevului sărbătorit este primarul comunei Vultureni. El are dosar penal, după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un accident de circulație, în urmă cu aproape un an.