Mii de membri ai Blocului Național Sindical (BNS) au ieșit în stradă în zeci de orașe și în București. În Capitală, sindicaliștii s-au strâns în Piața Victoriei.
”Avem doua obiective. In primul rand sa determinam guvernul sa stopeze acest transfer al contributiilor de la angajator la angajat. E solutia magica pe care au gasit-o ei, nu se mai regaseste nicaieri pe planeta Pamant. Niciun guvern al unei tari democratice n-a facut asa ceva. Nu exista un astfel de sistem. Iar cel de-al doilea obiectiv tine de modificarea legii negocierilor colective”, a declarat pentru Realitatea TV DUMITRU COSTIN, lider BNS.
02.05 Vom mai organiza cel putin 10 manifestatii la niv teritorial la care crestem nr de participanti, estimam cel putin 60.000 oameni
”Județele în care se desfășoară acțiunile de protest mai sus menționate sunt: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București”, anunță BNS.
”În toate județele, inclusiv în cele în care nu a fost timp pentru organizarea acțiunilor de protest, reprezentanții filialelor județene BNS vor transmite Prefectului o solicitare de sprijin a demersului BNS pentru 2 teme de interes pentru mișcarea sindicală, respectiv:
- transferul contribuțiilor sociale integral în sarcina salariatului, de la 1 ianuarie 2018,
- modificarea Legii 62/2011 privind dialogul social.
În București acțiunea se va desfășura azi, 23.10.2017, în Piața Victoriei, începând cu ora 15.00. Reprezentanții BNS vor înregistra la Registratura Guvernului lista de revendicări”, mai precizează un comunicat al BNS.