Participanţii au exprimat nemulţumirea faţă de gestionarea fondurilor publice şi au cerut transparenţă şi responsabilitate din partea autorităţilor. Demonstranţii au subliniat importanţa unei guvernări corecte şi echitabile pentru binele comun al poporului român.
Câteva sute de membri și susținători ai Alianței pentru Unirea Românilor, în frunte cu președintele George Simion și candidatul formațiunii politice la Primăria Capitalei, Mihai Enache, au scandat mesaje precum "Ruşine să vă fie", "Afară, afară, cu hoţii din ţară", și "Nu vrem să fim conduși de hoţi".
Jandarmii i-au transmis liderului AUR că protestatarii vor fi amendaţi pentru că nu au autorizaţie pentru această manifestaţie.
În replică, Simion a întrebat unde este autorizaţia de construcţie pentru lucrările care se efectuează în imobil, de ce nu se afişează panoul de construcţie.
"Autorizaţia de construcţie, de dărâmare, de ce faceţi voi aici unde e? (...) Jandarmeria e rugată să se sesizeze, au loc lucrări fără autorizaţie aici, tocmai se pregăteşte un palat, să vedem dacă au autorizaţie de construcţie, atunci le arătăm şi noi autorizaţia noastră", a afirmat liderul AUR.
La rândul său, Mihai Enache a spus că această investiţie este făcută "ilegal".
"Pe lângă imoralitate, ei fac această investiţie ilegal, ocolind legislaţia achiziţiilor publice, împărţind investiţia în mai multe achiziţii mici, în aşa fel încât să nu existe transparenţă şi nimeni să nu vadă cu cine lucrează, câţi bani se achită pentru aceste lucrări şi pentru mobilierul de lux, pe care şi l-a comandat Klaus Iohannis", a susţinut Enache, citat de Agerpres.
Liderii Coaliției au decis: Sebastian Burduja, candidat unic la Primăria Generală a Capitalei - SURSE
Protestatarii AUR au mai scandat "Jandarmeria apără hoţia" şi "PSD - PNL, aceeaşi mizerie".
Protestul AUR s-a încheiat fără incidente.
O investigaţie Recorder susţine că Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA APPS) investeşte în mod netransparent aproximativ 7 milioane de euro, bani publici, în transformarea fostului sediu PNL din Bucureşti într-o reşedinţă de protocol.
Administraţia Prezidenţială a informat, marţi, că nu există nicio solicitare din partea preşedintelui Klaus Iohannis pentru atribuirea unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, ambele cu destinaţia de reşedinţă, după încetarea mandatului.