Protecția Consumatorilor a descins la STB, după ce pasagerii au reclamat starea deplorabilă a unor vehicule

Protecția Consumatorilor a descins la STB, după ce pasagerii au reclamat starea deplorabilă a unor vehicule
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au declanșat, miercuri, ample controale în depourile și autobazele Societății de Transport București, ca urmare a numeroaselor reclamații venite din partea călătorilor privind condițiile din mijlocele de transport în comun.
Echipele de control, în frunte cu șefii instituției, președintele ANPC, Horia Constantinescu și vicepreședintele Mihai Culeafă, au verificat depourile și autobazele STB de la Victoria, Dudești, Giurgiului, Militari, Berceni, Titan etc, a transmis ANPC într-un comunicat.
Au fost controlate tramvaiele, autobuzele și troleibuzele care urmau să intre pe traseu la prima oră a dimineții, dar pentru a nu perturba programul pasagerilor au fost oprite de la a intra pe traseu doar acele vehcile care au prezentat deficiențe majore.
Câteva dintre de neregulile importante constatate, până acum, de echipele de control al CPCR București-Ilfov sunt:
DEFICIENȚE TEHNICE
- Uși care nu se închid complet, fără etanșeizare;
- lipsa mânerelor de susținere sau prezența unor mânere deteriorate, fără protecția de PVC, în pericol de a se rupe sau fiind imposibil de dezinfectat;
- linoleumul deteriorat pe pardoseală, cu bucăți lipsă sau dezlipite și ridicate, punând în pericol călătorii;
- lipsa rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilități;
- funcționarea precară a instalațiilor de ventilație sau încălzire în mijloacele de transport în comun.
DEFICIENȚE DE INGIENĂ ȘI ÎNTREȚINERE
- Neigienizarea totală sau parțială a incintelor mijloacelor de transport în comun;
- utilizarea unor substanțe ineficiente pentru igienizare;
- utilizarea unor ustensile vechi, deteriorate și neigienizate pentru curățarea mijloacelor dE transport în comun.
După încheierea controalelor, reprezentanții STB vor fi invitați la sediul ANPC, pentru a se va stabili termenul cel mai scurt de remediere a deficiențelor constatate, a transmis ANPC.
Citește și:
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














