Potrivit unor surse din Poliţia Capitalei, dosarul a fost trimis la Parchet săptămâna trecută, după ce la Secţia 6 au fost audiaţi atât părinţii elevilor de la Şcoala nr. 10, cât şi fosta învăţătoare Dana Blându.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Sectorului 2, procurorul Călin Dumbrăveanu, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că dosarul a ajuns la instituţie în urmă cu două zile, cu propunere de neîncepere a urmăririi penale.
"Dosarul a fost înregistrat şi urmează să intre în circuitul administrativ", a spus procurorul Călin Dumbrăveanu.
El a precizat că dosarul, cu propunerea poliţiştilor, urmează să ajungă la prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Sectorului 2, care îl va repartiza procurorului de caz.
"De la acel moment, soluţionarea dosarului se va face în funcţie de încărcătura de dosare a procurorului. Nu pot preciza o perioadă estimativă în care acesta va fi soluţionat", a mai spus Dumbrăveanu.
Învăţătoarea Dana Blându, concediată de la Şcoala 10 din Bucureşti în urma acuzaţiilor că a cerut părinţilor bani pentru cadourile de Crăciun, a fost audiată în 23 ianuarie, de poliţiştii Secţiei 6, în dosarul în care se fac cercetări pentru primire de foloase necuvenite.
Anterior, anchetatorii i-au audiat şi pe părinţii celor 20 de copii din clasa unde era învăţătoare Dana Blându.
Dosarul în cazul învăţătoarei Dana Blându a fost înregistrat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 în urma unei sesizări făcute, în 30 decembrie 2013, de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.