PASTILA PENTRU SUFLET - Cele 9 porunci bisericești

PASTILA PENTRU SUFLET - Cele 9 porunci bisericești
Pastila pentru suflet 04 august 2022.
Gândul zilei
„Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu iartă!”- Părintele Arsenie Boca
Știai că?
Cele 9 porunci bisericești
1. Să ascultăm cu evlavie Sfânta Liturghie în fiecare Duminică și sărbătoare.
2. Să ținem toate posturile de peste an.
3. Să cinstim fețele bisericești.
4. Să ne spovedim și să ne împărtășim în fiecare din cele patru posturi mari de peste an, ori, dacă în fiecare post nu putem, cel puțin odată pe an, în Postul Paștilor.
5. Să ne rugăm pentru cei ce stau în fruntea țării.
6. Să ținem posturile pe care le-ar orândui episcopul sau mitropolitul locului în vreme de primejdii, de molime sau alte necazuri.
7. Să nu citim cărți eretice sau ale sectarilor.
8. Să nu înstrăinam, nici să folosim, spre scopuri străine, lucrurile bisericești sau averea Bisericii.
9. Să nu facem nunți și ospețe, sau alte petreceri, în timpul posturilor.
Citiți continuarea pe realitateaspirituala.net
Citește și:
- 16:28 - „Mi-a fost frică". Proprietara gospodăriei din Galați unde a căzut o dronă rusească a povestit ce s-a întâmplat
- 16:15 - Tragedie în Constanța. O fetiță de doi ani a murit după ce a înghițit bile dintr-o jucărie
- 15:48 - Nicușor Dan, reacție după drona rusească căzută la Galați: „Instituțiile au acționat corect și coordonat. Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei"
- 15:11 - Incident mortal în Slatina. Muncitor de 19 ani, strivit de o mașină care asfalta. Tânărul a fost angajat în urmă cu o lună
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














