„Va imaginati valul Delta comprimat doar in 4 saptamani in Romania?
Ei bine, in acest ritm Omicron poate disloca Delta cu usurinta si in Romania intr-o singura luna. Ianuarie ramane cel mai probabil luna de debut al valului Omicron in Romania ceea ce inseamna ca deschiderea scolilor in format fizic in ianuarie va avea iarasi rol de catalizator epidemic trebuie analizata de pe acum.
Rugati-va ca acest val sa nu fie urmat de o crestere la fel de abrupta si de mare a numarului de internari dupa 2-3 saptamani, respectiv de decese dupa 3-4 saptamani.
Rugati-va si vaccinati-va. Nu va pariati viata si santatea pe speranta ca varianta Omicron este mai blanda”, a transmis Octavian Jurma, pe Facebook.
Acesta recomandă în continuare ca măsurile de prevenire să nu fie abandonate deloc:
- vaccinare
- masca (FFP2 sau FFP3)
- distantare
- igiena mainilor
- testare
- evita socializarea non-esentiala.
Octavian Jurma acuză din nou autoritățile pentru lipsa unor măsuri ferme și concrete pentru limitarea răspândirii coronavirus, amintind și de necesitatea impunerii certificatului verde.
„Masurile adoptate pot incetini importul de cazuri si intarzia cu cateva saptamani debutul valului 5-Omicron, insa devin aproape inutile odata ce Omicron devine raspandit comunitar si incepe cresterea exponentiala interna.
Viteza enorma de infectare face si mai periculoasa aceasta perioada de intensa socializare si relaxare in Romania, pentru ca mareste intervalul in care o persoana este infectioasa fara sa fie simptomatica sau cu simptome usor de confundat cu o raceala.
Autoritatile nici nu au cum sa isi regandeasca filozofia de santatea publica intr-un timp atat de scurt dupa ce vreme de un an au educat populatia sa ignore prudenta si sa se relaxeze indiferent de gravitatea situatiei in spitale si cimitire.
Este foarte probabil ca vor fi anuntate relaxari la prelungirea starii de alerta si ca certificatul verde nu va fi adoptat nici in versiunea europeana nici in cea autohtona”, mai spune Jurma.
Cercetătorul avertizează că trecerea se va face din valul Delta in valul generat de Omicron, care va fi copleșitor, mult mai amplu si mai brusc decât valul 4.
„Cand va incepe discutia politica despre eventuale masuri preventive in fata valului 5-Omicron (ca tot politicul decide masurile in continuare)?
Guvernul a anuntat ca se pregateste sa ia masuri interne dupa 3 saptamani de crestere consecutiva.
Ce inseamna asta in cazul valului 5-Omicron?
Daca pornim de la 500 cazuri pe zi (cel mai optimist nivel la care putem spera sa ajungem la iesirea din valul 4-Delta), la finalul saptamanii vom avea 2,000 de cazuri pe zi. La finalul saptamanii 2 vom avea 8,000 de cazuri pe zi, iar la finalul saptamanii 3 vom avea 32,000 de cazuri pe zi (daca nu vom pierde iarasi capacitatea de monitorizare dupa 20,000).
Asta inseamna ca in 3 saptmani valul 5-Omicron poate ajunge la varf, si vom incepe sa discutam masurile care trebuie luate tot dupa ce valul a trecut de varf, la fel ca in ultimele 3 valuri”, a mai explicat Octavian Jurma.
Concluziile cercetătorului vin din analiza evoluției creșterii infectărilor cu Omicron în Africa de Sud: „Viteza de crestere a numarului de cazuri Omicron noi in regiunea Gauteng, Africa de Sud, este stupefianta pentru o zona iesita de mai putin de 2 luni din valul Delta (albastru inchis).
Este o crestere intr-o populatie cu grad foarte mare de imunizare prin infectare si rata mica de vaccinare, similar cu Romania.
Graficul atasat ilustreaza diferenta dintre o versiune care trece prin populatie ca un tsunami (Delta) si una care trece ca un traznet (Omicron).
Timpul de dublare al numarului de cazuri noi este sub 4 zile, probabil chiar sub 3.5 zile. Acesta inseamna o dublare a numarului de cazuri de 2x intr-o singura saptamana, intr-o populatie recent trecuta prin infectare de masa”, a avertizat Jurma.