Cei doi soți erau căsătoriți de 12 ani. Apropiații spun că se certau des, iar bărbatul era foarte agresiv. Miercuri s-a năpustit asupra soției cu un cuțit, iar după ce a înjunghiat-o de mai multe ori, i-a dat foc. Vecinii au sunat după ajutor, dar femeia a murit pe drum spre spital.
După comiterea faptei, criminalul și-a luat băiețelul în vârstă de trei ani și a încercat să își piardă urmele. După aproximativ trei kilometri, acesta și-a abandonat mașina în apropierea căii ferate din Ștefănești, Valea Mare.
Criminalul are 34 de ani și riscă să stea ani buni după gratii. Soția lui avea 24 de ani.