Nou accident grav pe drumul București-Alexandria: o persoană, prinsă sub un camion a MURIT

Nou accident grav pe drumul București-Alexandria
Eveniment rutier pe E 70, pe raza localității Plosca, o persoană a fost prinsă sub un camion. Pompierii au intervenit cu două mașini de stingere, o descarcerare, un container multirisc și o ambulanță SMURD, anunță ISU Teleorman.
La data de 24 noiembrie, a.c., ora 11.22 , polițiștii au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că pe E 70, în localitatea Plosca, județul Teleorman, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, care din primele verificări efectuate, a reiesit faptul că, în eveniment sunt implicate un ansamblu de vehicule și un pieton.
În timp ce un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Craiova, conducea un cap tractor cu semiremorcă, din direcția de deplasare Roșiorii de Vede către Alexandria, din cauze care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, ar fi acroșat un pieton în vârstă de 58 de ani, din localitatea Plosca, județul Teleorman.
În urma evenimentului, a rezultat decesul pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Evenimentul vine după mai multe accidente cumplite care au avut loc pe E70, care leagă Alexandria de București. Miercuri seara, un șofer beat din Teleorman a fost reținut după ce a omorât un biciclist și a băgat o femeie și un copil în spital.
Un șofer beat de 62 de ani a provocat o tragedie în Teleorman pe drumul care leagă Alexandria de București. Cu o alcoolemie de 1,03 miligrame per litru în aerul expirat, șoferul nu a văzut biciclistul de 42 de ani din fața lui și l-a lovit în plin. Bicilistul a murit pe loc. Bărbatul s-a speriat și a tras de volan unde a intrat pe contrasens și a izbit violent o altă mașină care circula regulamentar. La volanul celuilalt autoturism se afla un bărbat de 51 de ani care a scăpat teafăr, dar soția lui a ajuns la spital în stare gravă.
La fața locului au intervenit și mascații după ce mai mulți localnici au iscat un scandal cu șoferul băut. Oamenii legii l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul vinovat și au deschis un dosar penal pentru mai multe infracțiuni.
Citește și:
- 15:11 - Incident mortal în Slatina. Muncitor de 19 ani, strivit de o mașină care asfalta. Tânărul a fost angajat în urmă cu o lună
- 14:41 - Imagini cu momentul în care drona rusească, cu încărcătură explozibilă, a fost detonată. Resturi de dronă, descoperite și în județul Tulcea
- 14:27 - Accident pe Autostrada A1. Un autoturism a intrat cu toată viteza într-un parapet
- 14:09 - Doi cetățeni turci, descoperiți ascunși într-un camion la Giurgiu. Încercau să intre ilegal în România
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














