Noi schimbări la înmatricularea și radierea mașinilor. Detaliul pe care toți șoferii trebuie să îl știe

Sursa foto: Arhivă
Legislația privind înmatricularea și radierea vehiculelor ar putea suferi modificări majore, astfel încât cei interesați să-ți înmatriculeze mașina să o poată face mai rapid și cu mai puține drumuri la autorități.
Proiectul de lege prevede ca înmatricularea și radierea mașinilor să nu se mai realizeze la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), așa cum se proceda până acum, ci la Registrul Auto Român (RAR).
Totodată, pandemia a schimbat, la rândul ei, anumite reguli ce priveau înmatricularea sau radierea mașinilor.
Autoritățile doresc a o simplificare a procesului de înmatriculare și radiere a autoturismelor. Astfel, a fost depus, la Senat, un proiect de lege ce prevede scurtarea procedurii.
Mai exact, autoturismele nu vor mai fi radiate sau înmatriculate la DRPCIV, așa cum era prevăzut în trecut, ci la RAR. Proiectul de lege a fost depus de un grup de parlamentari UDMR și urmărește ca procesul să de mute la Registrul Auto Român.
Astfel, se elimină un pas extrem de important în procesul de înmatriculare, mai exact prezența la DRPCIV pentru obținerea numărului și a plăcuțelor de înmatriculare.
Când ar putea intra în vigoare noua lege privind înmatriculările
Activitățile de înmatriculare vor trece la Ministerul Transporturilor, prin RAR, începând cu data de 1 ianuarie 2022, dar nu mai devreme de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
Astfel, RAR ar urma să se ocupe și de „activitatea de înmatriculare sau radiere a vehiculelor, de eliberare și evidență a certificatelor de înmatriculare și a plăcilor cu numere de înmatriculare a vehiculelor, precum și de eliberare și evidență a autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor”.
Totodată, plăcuțele cu numerele de înmatriculare vor fi realizate tot de către Registrul Auto Român, iar aici se vor încasa și taxele.
Citește și:
- 16:44 - Mai multe persoane s-au simțit rău la o piscină terapeutică din Eforie Nord. Două au fost transportate la spital
- 16:28 - „Mi-a fost frică". Proprietara gospodăriei din Galați unde a căzut o dronă rusească a povestit ce s-a întâmplat
- 16:15 - Tragedie în Constanța. O fetiță de doi ani a murit după ce a înghițit bile dintr-o jucărie
- 15:48 - Nicușor Dan, reacție după drona rusească căzută la Galați: „Instituțiile au acționat corect și coordonat. Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














