Cea mai comună afecţiune este insolaţia, care apare după expunerea prelungită la soare şi se manifestă prin cefalee, ameţeli, fotofobie, greţuri, vărsături, congestia feţei, nelinişte.
Cele mai sensibile sunt persoanele cu pielea mai deschisă. Starea generală proastă provocată de insolaţie apare ca urmare a faptului că organismul se apără contra agresiunii prin eliberarea unei substanţe care produce febră.
Specialiştii spun că un rol important în combaterea insolaţiei îl are aspirina sau orice alt antitermic.”Local, trebuie puse comprese cu apă fiartă şi răcită, iar apoi o mixtură cu hidrocortizon acetat. Pe cale generală, se administrează aspirină, dacă nu există contraindicaţii”, explică dr. Olga Simionescu, dermatolog la Spitalul Colentina, pentru Antenasatelor.ro.