Fermierii români au dat buzna în supermarketuri pentru că nu le venea să creadă. Oamenii s-au filmat la rafturile goale care indicau că prețul unui ou provenit din Ucraina era de doar 55 de bani.
Aceștia spun că situația este îngrijorătoare, lucru demonstrat și de vânzările crescătorilor de păsări, care au scăzut dramatic din această cauză.
Oamenii spun că nu au cum să concureze cu un asmenea preț, mult mai mică față de cel din piață.
În timp ce un ou provenit din Ucraina costă între 55 și 58 de bani, cele românești au ajuns să coste chiar și 1,50 lei bucata.
Liderii politici cer Comisiei Europene interzicerea importurilor agricole din Ucraina. UE, plan împotriva cerealelor care i-au nenorocit pe fermierii români
Aceeași situație este și în cazul cărnii de pui. Datele arată că, în medie, un pui importat din Ucraina costă puțin peste 3 euro, adică 15 lei, față de cel european care ajunge la 7 euro, adică aproximativ 35 de lei.
La fel de îngrijorați sunt și vecinii bulgari, care pe lângă ajutorul pe care l-au cerut de la stat, oficialii lor au solicitat la Bruxelles suspendarea importurilor.
Ce rămâne însă un mister este calitatea acestor produse, care - spun fermierii și specialiștii în industria alimentară - ar fi îndoielnică.
„Am susţinut atât în Consiliul de Miniştri dar am şi cerut acordul Comisiei Europene să interzicem aceste importuri pentru că avem autosuficienţă de 100% pentru pui şi ouă. Dacă întîrzie răspunsul de la Comisia Europeană putem introduce ouăle şi puiul în ordonanţa ce suspendă importul de cereale şi zahăr din Ucraina. În schimb putem licenţia acest import dar cu date concrete, cu buletin de analiză.
Un producător de prăjituri care are nevoie de ouă şi nu găseşte pe piaţa din România vine şi depune cerere la noi şi primeşte licenţă. Cererea acum este de 30% faţă de lunile precedente la importul de pui şi ouă”, adeclarat ministrul Agriculturii Florin Barbu.