Buncărul din Hawaii al miliardarului Zuckeberg se întinde pe o suprafață de jumătate de kilometru. După ce Mark Zuckerberg a dat startul, tot mai mulți miliardari au început să îi preia exemplul. Bill Gates ar avea și el câte o astfel de structură sub fiecare casă pe care o deține.
Conform presei internaționale, Mark Zuckerberg, șeful Meta, gigantul care deține rețelele de socializare Facebook și Instagram, își construiește un buncăr cu o suprafață de o jumătate de kilometru pătrat sub domeniul său de pe insula Kauai din Hawaii.
Patronul unei companii care construiește astfel de structuri, Atlas Survival Shelters, a declarat pentru publicația Hollywood Reporter că știrile legate de proiectul lui Zuckerberg au determinat alți oameni foarte bogați să îi urmeze exemplul. Buncărul lui Zuckerberg a cauzat o „frenezie a cumpărăturilor" în domeniu, potrivit lui Ron Hubbard, CEO-ul companiei.
Sam Altman, directorul executiv al OpenAI, compania care dezvoltă ChatGPT, crede că civilizația umană poate fi distrusă de un virus sintetic, de un atac al inteligenței artificiale sau de un război nuclear. El se pregătește pentru un astfel de scenariu. „Încerc să nu mă gândesc prea mult la asta. Dar am arme, aur, iodură de potasiu, antibiotice, baterii, apă, măști de gaze de la IDF (armata Israelului) și o suprafață mare de teren în Big Sur ", a declarat el în 2016.
Sam Altman este pilot și are inclusiv o pistă de aterizare pe domeniul său din zona muntoasă de pe coasta Californiei. El nu are, însă, un buncăr. „Am niște structuri, dar nu aș zice că un buncăr", a declarat el la evenimentul WSJ Tech Live. „Nimic nu ne va salva dacă inteligența generală artificială (AGI) o ia razna", a adăugat el. AGI se referă la sisteme extrem de autonome - în prezent ipotetice - care pot depăși munca umană în cel mai valoros mod economic, potrivit companiei SAP.
Un alt miliardar care este interesat de buncăre este Peter Thiel, fost șef al PayPal. El a încercat în 2022 să construiască unul de mari dimensiuni în Noua Zeelandă, dar nu a primit permisiunile necesare. Potrivit unor surse, Bill Gates, unul dintre fondatorii Microsoft, are astfel de structuri sub toate casele sale.
Milionarii care își permit investesc și ei în astfel de proiecte. Zack Nelson, deținătorul contului specializat pe tehnologie JerryRigEverything de pe YouTube, cu peste 8,46 milioane de abonați, și-a construit propriul buncăr în curte. El a prezentat etapele pe canalul său.
Robert Vicino, un vânzător de buncăre din California, a declarat pentru Financial Times că numărul de comenzi a crescut cu 500% în 2020 comparativ cu 2019, iar numărul celor care au contactat firma sa Vivos pentru a se interesa de produse a crescut cu 2.000%.
Există și o altă categorie de oameni care se pregătește pentru o eventuală apocalipsă, dar care nu au neapărat un buncăr sau un adăpost subteran, deoarece nu își permit așa ceva. Aceștia strâng provizii și echipamente în beciuri și cămări, pentru a putea rezista cât mai mult în cazul în care izbucnește o nouă pandemie sau un război mondial. Ei sunt „preperii" sau survivaliștii. Numărul lor a crescut accelerat în pandemie și va crește, probabil, în continuare pe fondul celor două mari războaie aflate în derulare.
În România există grupuri online în care acești oameni comunică și fac schimb de idei și informații. Grupul Preppers Romania de pe Facebook are 3.300 de membri. Totodată, pagina Romania Preppers Official, de pe Facebook, are 764 de aprecieri și aproape 800 de urmăritori, însă pare să fie inactivă din 2020.
În țara noastră exista și firme care construiesc buncăre. Prețul unuia, cu suprafață de 16 metri pătrați și fără dotări precum mobilierul sau cele sanitare, ajunge la 70.000 de euro, iar doritorii sunt de obicei antreprenorii din domeniul construcțiilor.