Fostul președinte al Camerei Deputaților este cercetat de DNA în dosarul Tel Drum, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și fraudă cu fonduri europene.
Liviu Dragnea contestă acuzațiile și a deschis in iulie 2019 un proces la Curtea de Apel București. Termenul este pe 6 noiembrie, potrivit portalului instantelor.
El cere judecătorilor anularea unei rezoluții a Inspecției Judiciare, prin care una din plângerile făcute împotriva procurorului DNA, Alexandra Lăncrănjan, care-l anchetează în dosarul Tel Drum, a fost închisă. Inspecția Judiciara a clasat plângerea sa pe 24 iunie 2019.
Liviu Dragnea contestă investigatia "Valiza", a jurnaliștilor de la Rise Project
"Totodata, un alt aspect care ne ridica mari suspiciuni este episodul care a fost lansat in spatiul public denumit Valiza in ceea ce il priveste pe domnul Liviu Dragnea, respectiv documentele care au fost gasite undeva pe proprietatea unui țăran din Teleorman.
Suspiciunie noastre se refera la faptul ca in dosarul 986/P/2014 perchezitia informatica a inceput de peste 4 luni, dar rezultatul perchezitiei nu ne-a fost comunicat nici pana astazi.
Pornind de la suspiciunile noastre, am conchis ca poate exista situatia in care, in realitate, daca nu majoritatea, atunci anumite documente care au aparut in continutul asa zisei valize gasita si predata catre RISE Project sa fi fost predate dintr-o alta sursa. Consideram ca si in acest caz trebuie verificate toate aspectele invocate de noi," conchide Liviu Dragnea.
Procurorul din dosarul Tel Drum, de rea-credință
Dragnea se plangea ca procurorul ar fi dat dovada de rea-credinta in timpul anchetei sale, ceea ce a dus la vătămarea drepturilor sale procesuale. Despre ce este vorba? El susține că procurorul de caz ar fi făcut cercetari in cazul Tel Drum desi infractiunea de abuz in serviciu ar fi fost prescrisa. Se referă la procurorul Alexandra Lăncrănjan, care a solicitat infirmarea acestei clasări pentru ancheta Tel Drum.
Abuzul în serviciu se referă la privatizarea frauduloasă a Tel Drum, prin care s-ar fi prejudiciat bugetul Consiliului Județean Teleorman, pe care l-a și condus timp de 12 ani, între 2000 și 2012.
"In ciuda faptului ca avea cunostinta ca infractiunea privind privatizarea Tel Drum fusese cercetata in cadrul dosarului nr. 337/P/2009, aceasta nu face nicio distinctie si nicio precizare si solicita infirmarea rezolutiei si redeschiderea urmaririi penale inclusiv cu privire la aceasta fapta.
Or, acest aspect consideram ca reprezinta o incalcare flagranta, cu stiinta, a normelor de drept material ori procesual incidente, urmarind si acceptand vatamarea drepturilor domnului Liviu Dragnea," se arata in cererea de chemare in judecata, potrivit ziare.com.
Dragnea: Nu sunt probe impotriva mea în dosarul Tel Drum
Fostul politician mai sustine ca in dosarul Tel Drum nu ar exista nicio proba "directa sau indirecta" impotriva sa.
"Din multitudinea de declaratii regasite intr-un numar de 705 volume, doar in cateva se fac referire la domnul Liviu Dragnea, dar si acelea doar din perspectiva politica si nu a infractiunilor cercetate," se arata in cererea de chemare in judecata, citată de ziare.com.
Alt motiv invocat de Dragnea: investigatia OLAF
El contestă faptul că investigatiile/rapoartele OLAF realizate in acest caz nu-l vizau pe el, "sub niciun aspect, acesta nefiind persoana vizata in cadrul acestor investigatii, asa cum rezulta din documentele pe care le atasam."
Dragnea a și depus un inscris de la OLAF. Tot o acțiune a procurorului Lăncrănjan îl nemulțumește.
"Cum este posibil ca procurorul sa porneasca urmarirea penala impotriva acestuia, cu privire la infractiunile mentionate mai sus (fraude cu fonduri europene - n.red.), argumentand cu faptul ca au aparut elemente noi, respectiv investigatiile OLAF, in conditiile in care in sarcina domnului Liviu Dragnea nu s-a retinut nicio incalcare a vreunui text de lege si nici nu a facut obiectul investigatiei OLAF?", se mai arata in cererea de chemare in judecata, citată de ziare.com.
Dosarul Tel Drum de la DNA se bazeaza pe o investigatie OLAF care constata o frauda masiva cu fonduri europene in domeniul constructiei de drumuri si recomanda recuperarea integrala a 21 de milioane de euro. Una dintre fraude se refera la societatea Tel Drum.
În același timp, Liviu Dragnea se judeca la Curtea de Justitie a UE cu Comisia Europeana tocmai pentru anularea raportului OLAF care constata frauda cu fonduri europene in dosarul Tel Drum.
Liviu Dragnea este în prezent în închisoare. El a fost încarcerat la o zi după alegerile europarlamentare din 26 mai în „dosarul angajărilor fictive” de la Direcția de Protecțe a Copilului Teleorman. El execută o pedeapsă de 3 ani si 6 luni de inchisoare.