Primul scos din spital, pe o targă, întrucât aşa prevede protocolul medical, a fost medicul Valentin Calu de la Spitalul Elias din Capitală, acesta fiind urcat apoi într-o ambulanţă SMURD.
Şi doctorul Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" a fost scos din unitatea medicală pe targă şi urcat în aceeaşi ambulanţă, care îi va duce pe cei doi la aeroportul din Cluj. De acolo, medicii vor fi preluaţi de aeronava donată SMURD de omul de afaceri Ion Ţiriac.
Întrebat de jurnalişti cum se simte, medicul Valentin Calu a răspuns: "Foarte bine".
Coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa, a declarat pentru MEDIAFAX că avionul a decolat marţi dimineaţă spre Cluj, la ora 8.30, de pe Aeroportul "Henri Coandă". Bogdan Opriţa a precizat că la bordul aeronavei se află, pe lângă echipajul de zbor, un medic şi o asistentă de la SMURD Bucureşti.
"Am hotărât ca la bord să fie, preventiv, şi un echipaj SMURD, întrucât starea celor doi medici este bună", a precizat dr. Opriţa.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj, Petru Şuşca, declara, luni, că cei doi medici au solicitat să le fie respectată intimitatea, astfel încât nu doresc să comunice cu presa nici în incinta spitalului şi nici pe aeroporturile din Cluj şi Bucureşti.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a rămas internat copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic.
Copilotul a fost supus, vinerea trecută, unei a treia intervenţii chirurgicale. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca afirma că Răzvan Petrescu ar mai putea fi supus şi altor operaţii, decizia în acest sens urmând să fie luată de medici în această săptămână.
Un alt supravieţuitor al accidentului aviatic din 20 ianuarie, medicul Sorin Ianceu, a fost externat luni, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca.
În urma accidentului aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.