Marius Budăi, atac devastator la ministrul Finanțelor, după propunerea de înghețare a salariului minim: „Să trăiască doar cu echivalentul salariului minim în prima lună de mandat”

Marius Budăi l-a atacat dur pe ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ce acesta a susținut înghețarea salariului minim
Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat un atac dur la adresa ministrului PNL al Finanțelor, Alexandru Nazare, după ce acesta și-a exprimat sprijinul pentru înghețarea salariului minim pe economie.
Budăi spune că argumentul ministrului, potrivit căruia salariul minim este deja suficient de mare din cauza creșterilor din anii anteriori, ignoră complet realitatea dureroasă a inflației și a creșterii facturilor, cauzate și de măsurile fiscale impuse recent.
„Domnule ministru, nu țineți cont de inflația din ultimul an? Nu vă gândiți la scumpirile din energie sau la prăbușirea puterii de cumpărare în urma majorării TVA și a accizelor, măsuri chiar ale dumneavoastră?”, a declarat Budăi. El a amintit expresia românească „Sătulul nu crede flămândului”, criticând într-un mod dur lipsa empatiei celor aflați la putere.
Budăi i-a lansat o provocare ministrului Nazare să trăiască o lună întreagă doar cu echivalentul salariului minim, pentru a înțelege mai bine dificultățile cu care se confruntă cei mai vulnerabili salariați. De asemenea, l-a invitat pe ministru să viziteze Botoșani pentru a discuta direct cu tinerii care muncesc din greu, dar sunt nevoiți să plece în străinătate din cauza lipsei de oportunități.
„O majorare decentă a salariului minim ar stimula consumul intern și ar preveni astfel intrarea României în recesiune”, a subliniat Budăi, reafirmând nevoia urgentă de susținere reală pentru angajații cu cele mai mici venituri din România.
Citește și:
- 01:16 - Cernobîl: 40 de ani. Tăcere, panică și propagandă. Reacția României și a statelor comuniste în fața dezastrului nuclear
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














