Managerul Spitalului „Matei Balș”, din București, a fost demis. Cine îi ia locul

Managerul Spitalului „Matei Balș”, din București, a fost demis. Cine îi ia locul
Managerul Spitalului „Matei Balș” din București a fost eliberat din funcție, a anunțat, luni, Ministerul Sănătății. Este vorba despre doctorul Cătălin Apostolescu.
Conducerea spitalului va fi asigurată interimar de Adrian Marinescu.
„Eliberarea din funcția de manager al Institutului Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”, a dr. Cătălin Apostolescu s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (1) lit p) din Legea nr. 95/2006.
Potrivit prevederilor legale menționate, contractul de management încetează “în cazul existenței a 3 luni consecutive de plăți restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, în situația în care la data semnării contractului de management unitatea sanitară nu înregistrează arierate”.
În funcția de manager interimar a fost numit directorul medical al institutului, dr. Adrian Marinescu”, a transmis Ministerul Sănătății.
Citește și:
- 15:11 - Incident mortal în Slatina. Muncitor de 19 ani, strivit de o mașină care asfalta. Tânărul a fost angajat în urmă cu o lună
- 14:41 - Imagini cu momentul în care drona rusească, cu încărcătură explozibilă, a fost detonată. Resturi de dronă, descoperite și în județul Tulcea
- 14:27 - Accident pe Autostrada A1. Un autoturism a intrat cu toată viteza într-un parapet
- 14:09 - Doi cetățeni turci, descoperiți ascunși într-un camion la Giurgiu. Încercau să intre ilegal în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














