Lacul Ursu şi-a primit numele după forma sa, asemănată cu o piele de urs. Se află la o altitudine de 502 m, pe un munte de sare de 3 km adâncime. Lacul are o suprafaţă de 40.235 m, adâncimea de 18,10 m, lăţimea de 170 m şi o salinitate medie de 250g/l. Lacul este înscris în lista monumentelor naturale ale României, potrivit Business Magazin.
Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă şi este recomandată pentru băi de aproximativ 20 -30 de minute (10 – 15 minute pentru copii), pentru tratarea diferitelor afecţiuni reumatice, endocrinologice sau cardiovasculare. Nămolul care se formează pe fundul lacului este şi el folosit în diverse tratamente.
Fenomenul de heliotermie al lacului, a fost descoperit în jurul anului 1900, fiind determinat de “stratificaţiile concentraţiilor saline ale apei lacului şi încălzirea inegală a acestor straturi de către radiaţia solară”.